wrapper

În câteva județe din Moldova s-au organizat ample festivaluri culturale finanțate de Consiliile județene. Iașul și Bacăul au fost cele mai slobode pentru încurajarea concursurilor (de diverse tipuri și arte), întâlnirilor cu public ale scriitorilor, simpozioane în care s-au întrecut în elocință personalități din toată țara. Oricum, acte și fapte culturale sprijinite corespunzător și bugetate asemenea.
Organizăm deci, ediția a-II-a OMAGIU CĂRȚII VASLUIENE.
Nu i-am schimbat titlul pentru că urmărim îndeosebi cultul slovei, deși vor fi și alte elemente de cultură.
Contăm pe sprijinul tuturor valorilor din județ, deși s-au anunțat scriitori și oameni de cultură din județele Iași, Bacău, Galați și București.
CE VA FI:
Ora 10:00 - 11:00: Organizarea unor expoziții de cărți (și reviste) mai ample, cu participarea directă a autorilor, a Centrului de informare și Conservare, a bibliotecilor. Cafeaua de dimineață, la Centrul de afaceri.
Ora 11:00: - Deschiderea oficială. Scurte intervenții.
- Simpozion național: CARTEA - PRINCIPALUL MIJLOC DE CULTURĂ.
Opinii: - Crimă culturală în formă continuată împotriva Limbii române (Prof. dr. Dumitru V. Marin - Vaslui).
- Presa în actualitate (Prof. dr. Alexandru Ionescu - București).
- Prezența cărții în public (Expert Mihaela Băbușanu - Bacău).     
- Biblioteca umoristică și reprezentarea ei (Comandor Mihai Batog - Bujeniță - Iași).
- Bibliotecă, tipar și online (Prof. Gelu Voicu Bichineț - Vaslui).
- Alte intervenții (cuvântul scriitorilor prezenți).
Ora 13:00: Inserții muzicale cu artiști și formații locale.
- Câteva surprize, sperăm plăcute.
Ce urmărim:
a) Încurajarea creatorilor locali prin prezența lor acolo și confruntarea directă cât și prin alcătuirea unui volum spre tipărire.
Inițierea unor forme concrete (și practice) pentru utilizarea corectă a limbii române.
Publicarea în presă a intervențiilor.
În întregimea lui OMAGIUL trebuie să fie o pledoarie pentru limba română (și neamul românesc) supusă acum unui asalt pernicios din toate părțile.
Prin prezența unor mari  personalități culturale în cadrul  manifestării se oferă cadrul firesc pentru înfățișarea adevăratelor modele contemporane.
Invităm școlile și liceele să-și trimită copiii să învețe.
Credem că Vasluiul poate avea șansa unui salt cultural.