wrapper

Bacalaureatul într-o țară ar trebui să fie un important prilej de bucurie. O nouă generație de tineri se pot și trebuie să-și exercite drepturile și obligațiile de cetățeni, de oameni cu visuri (sau nu). Viața însăși trebuie trăită mai intens și mai responsabil, prin urmare, apare pragul pentru valoare: către facultăți sau învățătură, către producție sau... spre străinătate. Visurile pot prinde viață doar după facultate.
          Anul acesta, presa și media au acordat mai multă atenție decât oricând acestui moment național, apăsând puțin pe performanță (peste 60%) și pe încercările de fraudare (căutate cu... televiziunea). Ar fi tare bine dacă:
          a) Chiar ar fi crescut nivelul învățământului încât să nu mai scoată analfabeți sau tâmpiți cu diplomă. Cine s-ar supăra când absolvenții ies învățați, instruiți (pe profile) și cu dorință de muncă?
          b) S-ar schimba mentalitatea (urât cuvânt!)  actuală: fură și fugi. Când mă gândesc la câți „se angajează” pentru câteva zile, fură ce le cade sub mâini și „pe aici ți-e drumul”, încât n-are rost nici să încerci să-i cauți pentru că sunt foarte greu de găsit, nu recunosc nimic, n-au onoare și voință de muncă. Sunt multe cazuri în cele 4 județe pe care le vizităm noi, de care opinia publică ia cunoștință din ce în ce mai puțin.
          c) Optica elevului... orientată către muncă. Tineretul e în scădere iar mare parte se obișnuiește a staționa în cârciumi, sau la întâlniri prelungite, bătăi ș.a. Dacă n-au de treabă...
          Răspund că de treabă se găsește, mai mult în agricultură și pe bază de noroc în „servicii” către o parte a populației. Exodul spre vest nu e cea mai bună alegere pentru că și pe la noi se poate face un rost, dar pe bază de muncă, nu furt!
          Orientarea către U.E. ține de un miraj actualizat, deși minele de aur nu prea mai există! Există bătrânii lor îngrijiți de tinerii noștri, există bolile lor și jertfa românilor, există exodul de materie cenușie pierdut pe asfaltul Europei și al lumii.
          Spălatul vaselor, serviciile infecte, pierderea obiceiurilor sănătoase și a limbii române contra arginților existențiali, e caracteristica momentului. Lipsa forței de muncă se simte din ce în ce mai acut în România! Cu calificarea e cea mai grea problemă. Absolvenții de facultate cu masterate, spală vârtos argintăria crâșmelor din vest sau babe la fund, plătiți mai bine, chiar mult mai bine ca în țară.
          Și omul trebuie să mănânce!
          Și hoția se naște din sărăcie, foame, lene!
          Și neomenia e aproape!
          Ce legătură au toate acestea cu Bacalaureatul, cel care trebuie să arate valoarea individului și orientarea lui către meserie, cercetare, invenție? Răspunsul vi-l dați fiecare:  „nepotul meu vine să m-ajute la treabă!”, „nepoțelul meu sare la muncă!”, „fiul devine sprijin și putere...”!
          Bacalaureaților de azi li se vor tăia mult aripile! Sunt așteptați la muncile de jos. Poetul nostru național zicea că „Multe flori sunt, dar puține/ Rod în lume or să poarte,/ Toate bat la poarta vieții,/ Dar se scutur multe moarte.” (M. Eminescu)
          Bacalaureatul îi scutură pe mulți, dar nu-i deșteaptă pe destui.
          Agricultura românească are nevoie de bacalaureații noștri care să nu mai lucreze cu sapa, ci cu tehnica și mintea.
          Fără muncă nu se poate și toți trebuie să înțelegem asta.