- Wednesday, 02 December 2015
La scara istoriei umane, Vasluiul este o picătură anonimă dintr-un ocean.
În istoria națională ar reprezenta inventariabil destul de puține fapte istorice (Bătălia de la Vaslui) și personalități de talie internațională (Emil Racoviță, Guguianu, Vrânceanu ș.a.)
În momentul în care V. Alecsandri asemuiește eroismul național cu curcanii de la Vaslui, adică „nouă și cu sergentul zece”, la 1877, dintre care pare că numai unul se întoarce „pe drumul de costișe ce duce la Vaslui” prețuit cum se cuvine de mândrul corp de oaste împărătească (rusească), e vorba de eroismul țăranilor care, însă, trebuiau să treacă și în cărți...
Înființarea școlii ținutale (1841), a gimnaziului (1890), apariția primelor ziare și reviste (în aceste locuri, mă gândesc la aria acestui județ), 1870, 1873, 1875, potențau afirmări ceva mai timide (deși speologul Emil Racoviță impresiona o lume întreagă cu contribuții științifice în plan național și mondial).
Arealul acesta a rămas mai mereu slab afirmat deși Cuza ajunge domnitor, Gheorghe Gheorghiu Dej - prim secretar PCR, alți câțiva prim - miniștri, ceva mai mulți, miniștri (de mai mare suprafață Constantin Anghelescu).
Momentul 1890 - 1920 e al afirmării bârlădenilor care și-au luat embleme pe Gh. Roșca Codreanu, Iacov Antonovici, Tudor Pamfile, George Tutoveanu ș.a.
Aproape în tot decursul secolului al XX-lea hușenii au avut reprezentanți puțini în Europa, dar destul de mulți în viața social-cultural-politică și sportivă din țară.
Read more ...