wrapper

La Chișinău... și eu (?!)

            N-am dormit toată noaptea de duminică spre luni și nu am reușit să-l contactez pe înaltul meu prieten, domnul Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova de după dezlipirea de URSS. Am fost foarte îngrijorat de pasul înapoi pe care îl pot face frații noștri de peste Prut, prin alegerea lui Igor Dodon-pro-rusul care ne scoate pentru multe decenii ideea de unire cu România sau de europenizare a acestei vechi provincii ROMÂNEȘTI-BASARABIA. Să observăm că pentru noi, cei de pe teritoriul României, nu pare a fi nici bine, nici ne-bine, iar pentru frații de dincolo mereu învățați să nu-și respecte cuvântul, mereu tentați de pomana rusească, plăcinta promisă de Uniunea Europeană din care au gustat un milion de euro, dispărut însă fără urmă, pentru mulțimea care ne-a purtat pe brațe, pe toată delegația TVV, de la statuia lui Lenin de la intrarea în Chișinău… pentru aceștia, obișnuiții lumii, tot indiferent ar fi. Ce ți-i euro, ce ți-i rubla, că tot nu le au, că tot prin străinătate trebuie să alerge, tot un exil liber trebuie să aleagă. Ca și românii. Vă amintiți de faptul că la declararea independenței Moldovei de către Parlament AM FOST ACOLO și am obținut primul, primul interviu al Președintelui Snegur. Că „am defilat” pe străzile capitalei moldovene cu aparatele de filmat pe umere, că Voronin m-a arestat vreo 5 ore (era șeful poliției Chișinăului), că am transmis chiar în direct la Televiziunea Națională Chișinău și Televiziunea privată „Captalan” pentru români și pentru toți ai noștri, care chiar moldoveni get beget, tot rusește vorbeau. „Trebuie să treacă vreo 30 de ani, să ne românizăm” a zis poetul Nicolae Dabija și că „noi și voi, cu greutăți vom reface țara” cum afirma Grigore Vieru.
Citându-l pe Mircea Snegur, „dacă am declara Unirea acum, ar fi război civil și nu-i știm deznodământul”. Și așa a fost războiul transnistrian, și a fost grupul Ilașcu, și așa era să ne împuște pe noi la podul Tighina. Editoriale destule amintesc (totuși, nu îndeajuns) despre apropierea noastră de compatrioții noștri
basarabeni. Niciodată îndeajuns, pentru că:
a) După atâția ani, Dodon și pro-rușii lui au fost gata să acapareze puterea în Moldova: dezastru pentru idealul național, dezastru pentru viitor!
b) Simbolul acestui deziderat este o femeie; din cauza asta stindardul pro-european nu pare a fi purtat de cine trebuie!
Dar:
    Iată că în cel mai puternic stat al lumii o femeie, Hillary Clinton are cea mai mare șansă să ajungă președinte, cu butonul nuclear în valiză. În Anglia e o femeie prim-ministru și în alte locuri din lume e la fel. De ce n-ar fi Maia Sandu, fostă ministru, un președinte nimerit în Republica Moldova? Mai ales că are sprijin american, european, ucrainian alături de cel al românilor!!! E drept că maica Rusie e tare hapsână și lacomă! Și mai drept e că Republica România nu poate
să intervină în treburile interne ale acestei țări! Dodon 47,98%, Maia Sandu 38,71%, dar pe 13 decembrie voturile se împart. Acolo unde și echipa TVV-ului, eu personal am lăsat mult suflet, acolo unde mulți patrioți români s-au jertfit (Tudor Pamfile, etno-folcloristul, unionistul a și murit în octombrie 1921) de unde îzvorăsc și se îndreaptă multe speranțe-acolo este necesară o zvâcnire a românismului pentru binele lumii. Va fi, ori nu va fi? De la Chișinău poate veni împlinirea unui simțământ național secular, și-i vrem și pe ei în România Mare ( dar nu completă încă). Un val al istoriei pe care ei trebuie să poată să-l treacă.
La Chișinău…cu sufletul înaripat sunt și eu!